Se vede ca ti-a reusit operatia!
Cand lucrezi la birou, in fata calculatorului, sedentarismul devine principalul inamic. Cel mai rau este ca nu ne dam seama cat de mult rau ne face. Decat cand este tarziu. Cu stupoare am constatat ca, dintr-o data, soldul meu stang a inceput sa cloncane. Cand urcam scarile, cloncaneala devenea chiar urata si foarte zgomotoasa. Se manifesta la fiecare treapta. Una nu omitea. Bineinteles ca era prezenta si cand mergeam in plan orizontal, fara diferente de altitudine. Ce nu am realizat a fost ca nici mersul nu mai era cel obisnuit, ci fusese afectat. Am inteles gravitatea afectiunii abia atunci cand, in parc, o batranica pe care o intalneam deseori in drumurile mele, m-a interpelat cu ingrijorare: „Te doare piciorusul tare, nu? Trebuie sa te operezi?”
Uff, nu-mi imaginasem ca problema este asa de grava. Nu realizasem ca eu aproape tarai piciorul stang, ca articulatia soldului nu se mai misca sinuos ci se rigidizase partial. Desigur ca afectiunea soldului nu s-a produs dintr-odata, nu in ziua cand am auzit pentru prima data cloncaneala. Ci a fost lenta, continua, eu lucrand la birou multe ore fara ca sa fac nimic ca sa combat cu adevarat sedentarismul. Faptul ca mai mergeam cate o jumatate de ora pe zi, cate 2 km, nu era suficient ca sa se contrapuna orelor numeroase petrecute zilnic pe scaun.
Deja participam la cursurile de TAICHI si DAOYIN din cadrul Scolii Taijidao. Dar, ca orice elev „silitor”, cum plecam de la curs imi vedeam de treburile mele si nu exersam deloc pana la lectia urmatoare. Interpelarea batranicii, in parc, m-a trezit la realitate si am inceput sa schimb abordarea.
Mi-am facut o rutina pentru fiecare dimineata in cadrul careia am exersat secventa primelor opt forme din TAICHI si secventa de DAOYIN. Zi de zi. Daca nu apucam dimineata, faceam loc exersarii dupa-amiaza sau seara. La final de saptamana, avand mai mult timp la dispozitie, am extins exersarea pe durata a 1-2 ore. Dupa numai doua saptamani am inceput sa observ ameliorari. Aceasta constatare mi-a dat imboldul ca sa continui.
Bineinteles, lucrand zi de zi, exersarea mea s-a imbunatatit. Am inceput sa fac mai bine postura fundamentala, sa fac formele de TAICHI si DAOYIN mai bine, mai profund, sa lucrez articulatiile si tendoanele cu mai multa intensitate. La fiecare trecere dintr-o forma intr-alta, urmand secventa invatata, miscam soldurile inchizand o articulatie si deschizand articulatia de pe soldul celalalt. Dupa o ora de exersare blanda, dar profunda, imi simteam soldurile incalzite si unse de la lichidul sinovial produs de miscari.
Am perseverat cu acest program cateva luni (2-3 luni). Cloncanitul s-a redus si apoi a disparut. Am stiut ca m-am restabilizat si vindecat complet cand, jumatate de an mai tarziu, aceeasi batranica, pe acelasi traseu, m-a interpelat din nou de aceasta data spunandu-mi: „Ooo, se vede ca ti-a reusit operatia! Ce ma bucur. Nici nu zici ca ai avut asa probleme. Piciorusul tau este ca nou!”
Nu sustin ca practicile scolii – TAICHI, DAOYIN – sunt panaceu universal. Dar au efecte extrem de benefice pe o multime de planuri. Iesi din acasa si acorda-ti putin timp si pentru tine. Vino la scoala noastra, participa la cursuri si imbunatateste-ti viata.
Silvia Pisica,
Instructor in cadrul Scolii Taijidao
Fara comentarii